CRISTI PASCU, SPEAKER ÎN CADRUL CONFERINȚEI “ZF BIROURI ȘI REZIDENȚIAL’20”
Ziarul Financiar organizeaza in septembrie cea de-a cincea editie a Conferintei “ZF Birouri si Rezidential”.
Ziarul Financiar organizeaza in septembrie cea de-a cincea editie a Conferintei “ZF Birouri si Rezidential”.
Cum putem resuscita apetitul pentru achiziții imobiliare, precum și cererea pentru spații de birouri sau logistice vom încerca să aflăm de la investitorii și consultanții prezenți la cea de-a șaptea ediție a conferinței ReConstruct.
PSC Group a anunţat vânzarea a încă 120 de apartamente din complexul rezidenţial WIN Herăstrău în perioada martie-mai, atingând astfel un grad de vânzare de 90% din totalul de 252 de apartamente ale proiectului situat pe Şos. Nordului, în Cartierul Francez (faza I) şi totodată, demararea vânzărilor apartamentelor din faza II, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei
În cea de a doua fază a proiectului, PSC Contractor & Developer va construi cea de a 6-a clădire, aducând un plus de 50 de apartamente celor 252, din prima fază.
Fondat în anii ’90 de Dumitru Pascu, tatăl actualului proprietar al grupului PSC, Cristian Pascu (35 de ani), s-a specializat inițial în construcții, iar prin anii 2007 a trecut la dezvoltare imobiliară și a dezvoltat nouă proiecte rezidențiale, iar, în prezent, a demarat construcția ultimelor 50 de apartamente din Win Herăstrău, cel mai mare proiect rezidențial, cu 302 apartamente, din portofoliul grupului cu capital autohton.
Într-o piaţă imobiliară efervescentă, cu proiecte noi anunţate constant, o familie de dezvoltatori vrea să se diferenţieze prin construirea unui complex rezidenţial care să aducă detaliile unui butic pentru peste 300 de apartamente.
PSC Group, dezvoltatorul cu actionariat romanesc al proiectului imobiliar WIN Herastrau, compus dintr-un numar de sase cladiri cu regim de inaltime 2S+DS+P+5E si situat in Cartierul Francez din Capitala, vrea sa atraga investitori care sa isi plaseze banii in apartamentele de lux din cadrul proiectului cu promisiunea unui randament “garantat” de 7% in primii trei ani de la achizitie, prin intermediul companiei de property management din cadrul grupului.